Gerhard Berger îl acuză pe Webber de comportament nesportiv la Marele Premiu al Coreei de Sud - VIDEO

Fostul pilot de Formula 1 Gerhard Berger l-a acuzat pe australianul Mark Webber de la Red Bull că a încercat, la Marele Premiu al Coreei de Sud, să acroşeze şi să scoată din cursă un contracandidat la lupta pentru titlul mondial, informează motorsport.com.

Urmărește
12 afișări
Imaginea articolului Gerhard Berger îl acuză pe Webber de comportament nesportiv la Marele Premiu al Coreei de Sud - VIDEO

Gerhard Berger îl acuză pe Webber de comportament nesportiv la Marele Premiu al Coreei de Sud

Webber, liderul clasamentului piloţilor înaintea Grand Prix-ului de la Yeongam, s-a răsucit, în turul 20 al cursei de duminică, pe pista udă, în momentul în care se afla pe locul doi, în spatele coechipierului său Sebastian Vettel. Australianul nu şi-a putut stăpâni monopostul, care a lovit mai întâi zidul de protecţie din partea dreaptă, apoi a traversat pista şi, în "drumul" său către parapetul din stânga, a lovit maşina Mercedes a lui Nico Rosberg, aflat pe locul 4. Atât Webber, cât şi Rosberg au abandonat, iar Alonso (Ferrari), locul trei în acel moment, şi Lewis Hamilton (McLaren-Mercedes), al cincilea, au evitat de puţin contactul cu cu monopostul australianului.

"Nu înţeleg de ce Webber nu a călcat frâna. A fost o nebunie să tarversezi pista în acest mod", a spus, supărat, Rosberg, după MP al Coreei de Sud, unde ar fi putut avea ocazia să ocupe un loc pe podium.

Fostul pilot al echipelor Ferrari şi McLaren, austriacul Gerhard Berger, l-a criticat dur pe Webber, acuzându-l pe pilotul australian că ar fi premeditat acroşajul unui contracandidat la titlu. "Ar fi putut călca frâna şi opri monopostul la peretele de protecţie. Cred că în mintea lui i-ar fi preferat pe Alonso sau Hamilton, dar l-a nimerit pe Rosberg, adică pe cel care nu trebuia", a spus, luni, Berger, fost coproprietar al echipei Toro Rosso, la postul austriac Sevus TV.

Întrebat dacă el consideră gestul lui Webber ca fiind unul deliberat, Berger a răspuns: "Da, cred că este foarte clar. Ştia că s-a terminat şi în momentul când eşti frustrat îţi trec prin cap mii de gânduri. Este evident, se poate vedea cum roţile monopostului nu se blochează. Poate a avut o problemă la frâne, dar eu nu cred asta".

În urma accidentului suferit de Webber, dar şi în urma abandonului ulterior al lui Vettel, Alonso a câştigat la Yeongam şi a trecut la conducerea clasamentului piloţilor, cu 231 de puncte, 11 mai multe decât Webber. Lewis Hamilton, al doilea în Coreea de Sud, a urcat pe locul trei, cu 210 puncte, iar Vettel a coborât pe locul 4, cu 206 puncte.

Din acest sezon al Formulei 1 mai sunt de disputat două curse: Marele Premiu al Braziliei (7 noiembrie) şi Grand Prix-ul emiratului Abu Dhabi (14 noiembrie).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici