Iniţial, forul continental şi-a dorit implementarea unui nou format la acest nivel de vârstă din 2022, pe modelul Ligii Naţiunilor. Din cauza pandemiei, noul format a fost amânat, astfel că preliminariile se vor disputa în sistem clasic, rundă preliminară, tur de elită, turneu final.
Componenţa grupelor:
În cazul în care participantele din grupe nu se înţeleg asupra unor date comune de disputare a jocurilor, acestea vor avea loc în perioadele dedicate de FIFA partidelor internaţionale: 30 august-7 septembrie 2021, 4-12 octombrie 2021, 8-16 noiembrie 2021.
Se califică la Turul de Elită cele 13 câştigătoare ale grupelor, ocupantele locurilor secunde şi cea mai bună echipă ocupantă a locurilor 3.
Turul de Elită (7 grupe de câte 4) va avea loc în primăvara lui 2022. La EURO vor merge cele 7 câştigătoare de grupă.
Turneul final cu 8 participante va fi găzduit de Slovacia în perioada iulie-august 2022, în vreme ce turneul final din 2021 va fi găzduit de România.
În campania pentru EURO 2022 la nivel U19 sunt eligibili jucătorii născuţi începând cu 1 ianuarie 2003, în generaţia fotbaliştilor noştri născuţi în acest an regăsindu-se, printre alţii, Mălăele şi Bodişteanu (Viitorul), Pantea şi Niţă (FCSB), Caia şi Croitoru (Botoşani), Gheralia (Vitesse), Rus (Southampton).