- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gheorghe Constantin, adus la sediul DNA Piteşti
Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Gheorghe Constantin, a fost adus, luni, în jurul orei 17.30, la sediul Serviciului teritorial Piteşti al DNA, urmând să fie audiat, după ce în cursul zilei a predat procurorilor anticorupţie unele documente din biroul său de la Casa Fotbalului.
Gheorghe Constantin, adus la sediul DNA Piteşti
Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, declarase, într-o conferinţă de presă, că Gheorghe Constrantin se află în sediul FRF, împreună cu procurorii DNA, şi a precizat că acesta nu este reţinut şi nu are cătuşe. "La 7.20, am primit un telefon acasă şi mi s-a spus că a fost pus sigiliu pe biroul lui Gheorghe Constantin. La 7.45, am ajuns la FRF şi am luat contact cu cei care se ocupă de acest caz. Mi-au pus la dispoziţie două adrese şi un mandat de percheziţionare. Constantin a ajuns între 10.30 şi 11.00. Acum este în biroul lui şi pune la dispoziţie tot ceea ce i se cere. Nu este reţinut, nu are cătuşe, este împreună cu avocatul pe care şi l-a ales, Doru Viorel Ursu. Mulţi ţintesc la Sandu Mircea, dar după 20 de ani nimeni nu a putut să aducă vreo vină preşedintelui Federaţiei", a spus Mircea Sandu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Macron avertizează: Programul nuclear al Iranului se apropie de punctul fără întoarcere
-
„S-a întrecut limita”: Premierul britanic răspunde atacurilor lui Musk privind bandele de grooming
-
Surse: România cumpără sisteme de combatere a dronelor de la compania israeliană Elbit Systems. Contractul ar ajunge la valoarea de 60 de milioane de dolari
Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, şi mai mulţi arbitri sunt vizaţi de DNA pentru fapte de dare şi luare de mită, banii daţi de Penescu arbitrilor fiind de aproximativ 125.000 de euro, potrivit unor surse apropiate anchetei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO