Gheorghe Hagi a primit trofeul Golden Foot, la Monte Carlo – FOTO, VIDEO

Publicat: 21 09. 2015, 21:07
Actualizat: 31 03. 2020, 05:48

Premiul Golden Foot este echivalent cu Hall of Fame-ul fotbalului, iar în cadrul acestei ceremonii Gheorghe Hagi şi-a imprimat talpa piciorului pe aleea „Promenada Campionilor” de pe riviera monegască.

Alături de Hagi au mai fost premiaţi David Trezeguet, Rinat Dasaev şi Daniel Passarella.

De asemenea, camerunezul Samuel Eto’o a primit premiul Goden Foot 2015, acordat unui jucător aflat încă în activitate.

Printre celebrităţile care au primit această distincţie de-a lungul timpului se numără Pele, Maradona, Roberto Baggio, Zidane, Romario sau George Best.