Ciobanu a avut un start de sezon excelent, reuşind două goluri spectaculoase în partidele de campionat cu FC Hermannstadt, scor 3-2, şi Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 2-2. Prestaţiile sale i-au adus interes din partea campioanei României, însă varianta propusă de Dan Petrescu, aceea a unui împrumut, nu este pe placul lui Hagi, care intenţionează să-l păstreze pe internaţionalul U21.
„Dan se poate califica (n. red. – după meciul cu Celtic), e antrenor foarte bun, a demonstrat şi la Urziceni. Ar fi o minune. Dacă se califică, ia bani mulţi şi poate ne mai ia jucători. Îl vrea pe Ciobanu împrumut. Nu puteam să-l dau. La mine nu poate să joace? Mi l-au luat pe Ţucudean, gratis. Şi au plătit mai mult pe alţii. La mine nu mai aveau, erau puţini”, a declarat Gheorghe Hagi, luni seară, la conferinţa de presă.
Andrei Ciobanu este un produs al academiei celor de la Viitorul. Sezonul trecut, mijlocaşul a fost folosit de Hagi în 28 de partide şi a reuşit două goluri şi patru pase decisive. De asemenea, tânărul jucător a fost convocat de Mirel Rădoi la Campionatul European de tineret disputat în această vară. Ciobanu a fost introdus într-un singur meci, pe finalul partidei din semifinale cu Germania, scor 2-4.