Cel mai important fotbalist din istoria echipei naţionale, golgheter all-time, nu este impresionat de noul logo al naţionalei României. Hagi a adus aminte de episoade frumoase din istoria fotbalului românesc, la care a fost protagonist, şi spune că România nu se află în situaţia în care să fie permisă indulgenţa.
„Echipa naţionala a avut identitate când a jucat la Campionate Europene şi Mondiale. Acum încercăm să ne găsim o identitate. Dacă mai putem.
Identitatea României era când eram la Campionate Europene şi Mondiale şi când aveam 70 la sută posesie cu Anglia pe Wembley. Eu cred că atunci este identitate, nu când branduieşti un tricou. Cu tot respectul. Ştiu că este lumea marketingului, dar hai să vorbim despre performanţe.
Eu nu cred că suntem într-o situaţie în care să mai fim indulgenţi. Trebuie să fim foarte exigenţi cu echipele naţionale, pentru că echipele naţionale trebuie să facă performanţe. Nu se mai poate, altfel dispărem.
Dacă eu voi lucra sau voi fi implicat la naţională sau cine va fi, singurul proiect care stă în picioare este când ne va depăşi pe noi. Restul e de muncă. Capul jos, modeşti şi munciţi. Eu dacă voi fi acolo mâine sau poimâine, staţi liniştiţi, că proiectul meu va fi mai mare decât ce a fost înainte. Cred că este o obligaţie, acolo munceşti pentru România. Nu pentru Gigel, pentru Ionel, Vasilică…”, a spus Hagi.