- Home
- Sport
- BUCURESTI, (08.04.2019, 22:00)
- Mihaela Măncilă
Gică Hagi, după victoria cu Viitorului: Am arătat că putem să ne ridicăm la cel mai înalt nivel
Viitorul a redus-o la tăcere pe Astra Giurgiu. S-a impus cu 4-1, după ce George Ganea, dublă, Casap şi Eric au marcat pentru formaţia de la malul Mării Negre. Pentru Astra aînscris Denis Alibec. La finalul partidei, Gică Hagi a avut numai cuvinte de laudă la adresa echipei sale.
Urmărește
150 afișări
Gică Hagi, Viitorul: Am arătat că putem să ne ridicăm la cel mai înalt nivel
"Este o victorie frumoasă. Am jucat un fotbal foarte bun, am fost serioşi. Am schimbat jucători, dar am încredere mare în tot lotul. Pe lângă cei tineri am trimis şi câţiva cu experienţă. Cel mai bun jucător de pe teren a fost Vlad Achim (30 de ani). A jucat senzaţional în faţa apărării. A mai stat şi rezervă, dar astăzi a demonstrat ce poate. Mă bucur că am reuşit să şi marcăm multe goluri.
Astra a început mai prost, apoi a luat şi cartonaş (n.red. - Pires a fost eliminat în minutul 38). Totul a devenit mai uşor pentru noi. Alibec e un jucător senzaţional, a fost aproape să îi readucă în joc.
Noi încercăm să avem aceeaşi mentalitate. Am schimbat întreg lotul faţă de meciurile trecute şi arătăm că putem să ne ridicăm la cel mai înalt nivel. E meritul lor în întregime. Mi-au demonstrat că pot juca fiecare meci.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Construcţia noastră e mult mai bună când jucăm cu mijlocaşi pe linia de fund. Tot ce aţi văzut astăzi pe teren am încercat în pregătire. Toată lumea e antrenată la fel la Viitorul. Avem o omogenitate foarte bună", a declarat Gică Hagi la Telekom Sport.
George Ganea a impresionat în primul meci ca titular pentru Viitorul. Atacantul în vârstă de 19 ani a reuşit dubla (min. 21 şi 70)
"Ganezu mic (n.red. - George Ganea) are calităţi foarte bune. A făcut bine că a venit la noi şi probabil era momentul just, momentul corect. El a învăţat multe pe unde a fost şi cred că e un jucător interesant" , a mai spus Hagi.
George Ganea a venit liber de contract, în iarna acestui an, de la CFR Cluj şi este cotat la 50 de mii de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe