Gigel Coman nu va mai face parte din lotul CS Otopeni

Antrenorul echipei CS Otopeni, Liviu Ciobotariu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că mijlocaşul Gigel Coman, care nu s-a prezentat la reunirea lotului, nu va mai face parte din opţiunile lui pentru returul Ligii I.

Urmărește
122 afișări
Imaginea articolului Gigel Coman nu va mai face parte din lotul CS Otopeni

Gigel Coman nu va mai face parte din lotul CS Otopeni (Imagine: Mediafax Foto)

"Gigel Coman nu s-a prezentat la reunire, nu am vorbit cu el, am înţeles că este accidentat şi mai mult ca sigur nu va mai face parte din lot", a spus Liviu Ciobotariu.

Lotul de 27 de jucători al echipei CS Otopeni s-a reunit, joi, la Baza Sportiva Otopeni. Camerunezii Sone Kalle şi Jean Paul Yontcha nu au fost prezenţi la reunire, ei fiind învoiţi. Fundaşului Patrick Nyema, absent şi el de la reunire, i se va propune rezilierea contractului de către conducerea grupării CS Otopeni.

Fundaşul Nicolae Muşat, împrumutat de formaţia Dinamo la CS Otopeni în turul Ligii I, nu s-a prezentat la reunirea lotului condus de Liviu Ciobotariu pentru că "alb-roşii" îşi doresc să-l aducă înapoi în Şoseaua Ştefan cel Mare.

Jucătorii Ilgo Pirgov şi Jaime Junior şi-au reziliat deja contractele cu CS Otopeni înainte de reunirea echipei.

Mijlocaşul Vali Negru nu a efectuat primul antenament alături de colegii lui din cauza unei răceli. Fundaşul Cristian Dancia a revenit la antrenamentele echipei din Otopeni după ce a absentat o lungă perioadă de timp.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici