Gigi Becali a plecat în prima repriză a meciului Rapid-Steaua pentru că se simţea „umilit”
„Am plecat acum, pentru că nu mai aveam ce să văd şi mă simţeam chiar umilit. Am luat patru goluri în 35 de minute, iar noi până acum n-am avut nici măcar un corner. A fost pac-pac-pac şi gata, ne-au terminat. N-am avut timp nici să intre în mine puţină adrenalină. A fost o ciuruială rapidă. Nu am ce măsuri să iau, asta este. Acum o să mă rog să bată mâine CFR la Timişoara, ca să nu pierdem locul al doilea. Nu vreau să mă mai îmbolnăvesc în fotbal. Mai bine că a fost aşa în acest meci, că dacă ar fi fost egal până spre final şi am fi primit atunci gol, era mai rău”, a spus Becali.
La pauza derbiului etapei a XXVIII-a a Ligii I, Rapid conduce, pe teren propriu, scor 4-1, pe Steaua.