Gigi Becali: Arbitrii au început jaful, trimit o casetă la UEFA
Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, duminică seară, că arbitrii români au început jaful în Liga I şi că trebuie trimisă la UEFA o casetă cu greşelile de arbitraj, singura soluţie fiind aducerea unor brigăzi din străinătate.
Gigi Becali: Arbitrii au început jaful, trimit o casetă la UEFA (Imagine: George Filip/Mediafax Foto)
"Facem o casetă cu toate greşelile pe care le fac arbitrii din România. Îl trimit pe Argăseală la UEFA, să vadă şi ei, să vină arbitrii străini, că nu se mai poate. Nicoliţă a fost eliminat, dar n-a fost fault la al doilea galben. Am avut penalti la Szekely, Kovacs a stricat meciul, nu poţi să scoţi echipele de pe teren. Un nenorocit şi ăla. A început jaful, uite ce a fost şi la Dinamo, penalti pentru Craiova. E ruşine mare, atac la adresa fotbalului, e cea mai mare hoţie, la puşcărie! Eu scoteam echipa de pe teren, ce rost mai are să joci? Nu-i e ruşine faţă de Craiova? Augustus Constantin trebuie scos din arbitraj, e cea mai mare hahaleră. De ce credeţi că a venit Florin Prunea la Dinamo? A venit aşa întâmplător? Apoi, Alexandru Tudor a făcut circ în prima repriză la Mediaş cu Vaslui. Pârvulescu a driblat vreo doi, a fost faultat şi a dat invers, a inversat şi cartonaşele. Dacă nu se întâmplă ceva, să se tragă un semnal de alarmă, e problemă", a spus Becali la Gsp TV.
Gigi Becali a afirmat că fundaşul Eugen Baciu va fi trimis la echipa a doua pentru semnele obscene adresate suporterilor la meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO