Gigi Becali, convins că FCSB nu are nicio şansă în Liga 1. „Trebuie să ne luăm adio de la campionat”

Publicat: 03 02. 2020, 09:28
Actualizat: 01 04. 2020, 00:59

„Părerea mea e că FCSB n-are cum să ia titlul. Ne batem la campionat, că o să-i batem pe Voluntari şi o să rămânem la cinci puncte, dar nu poţi să-i baţi pe CFR în play-off. Trebuie să ne luăm adio de la campionat! Ăştia ai mei sunt nişte copii. Poate o să câştige campionatul când vor mai creşte. Ei nu dau un şut pe poartă cu contracandidata lor. Am jucat cu Sporting, cu Manchester City, dar de 15 ani, de când sunt în fotbal, n-am văzut un joc atât de slab. Aşa se joacă împotriva contracandidatei?”, a declarat Becali, duminică seara, la Digi Sport.

CFR Cluj a câştigat derby-ul cu FCSB, disputat duminică, pe teren propriu, în runda cu numărul 23 din Liga 1, scor 1-0. Unicul gol al partidei a fost înscris de Vinicius, în minutul 79. Bogdan Planic, de la FCSB, a fost eliminat în minutul 77.

În urma acestui rezultat, CFR Cluj şi-a majorat avansul în fruntea Ligii 1, având 47 de puncte acumulate în primele 23 de runde. FCSB ocupă locul patru, cu 39 de puncte şi un meci mai puţin disputat. După încheierea sezonului regulat, peste trei etape, punctele se vor înjumătăţi în play-off şi play-out.