Prima pagină » Sport » Gigi Becali: Copos îl vrea pe Mihai Costea la Rapid, dar să plătesc şi eu o parte din salariu

Gigi Becali: Copos îl vrea pe Mihai Costea la Rapid, dar să plătesc şi eu o parte din salariu

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, îl doreşte până în vară, sub formă de împrumut, pe atacantul grupării "roş-albastre", Mihai Costea, însă nu vrea să plătească tot salariul lunar, în valoare de 10.000 de euro.
Gigi Becali: Copos îl vrea pe Mihai Costea la Rapid, dar să plătesc şi eu o parte din salariu

„Când m-a sunat Victor am ieşit din camera de plen şi m-a bufnit râsul. I-a zis Copos lui Victor Becali: «Victoraş, te rog, vorbeşte cu el, poate mi-l dă mie, îi dau eu 7.000, iar el măcar 3.000». Ar fi vorba de un împrumut până în vară. M-am gândit, mi s-a făcut milă de Rapid, dar am vorbit apoi cu Reghecampf şi mi-a zis că nu are jucători dacă se întâmplă ceva, are experienţă, chiar dacă e indolent, dar dacă îi dă tot salariul, poate mă răzgândesc. Dar se supără suporterii apoi că dau jucătorul la Rapid şi îi plătesc şi salariul. Mă întreabă suporterii dacă mi-e milă de ţigani, dar de ţigani nu trebuie să ai milă, trebuie bătuţi cu 7-0”, a spus Becali, la Gsp TV.

Gigi Becali a afirmat că în funcţie de evoluţia atacanţilor din partida cu Ajax Amsterdam va decide dacă va cumpăra sau nu un nou jucător pentru compartimentul ofensiv. „Stai să văd care e situaţia cu Ajax, că nu se termină perioada de transferuri după meciul ăla şi imediat cumpăr un atacant de mare clasă, care e problema? Nu am luat un atacant până acum, pentru că am mare încredere în Tatu. Vreau să văd cum joacă Tatu acum. S-ar putea să am nevoie de un atacant pe care să-l pregătesc din vară. Campionatul e luat, în Liga Europa ce o fi, o fi. Mă interesează calificarea în Liga Campionilor, preliminarii şi play-off”, a completat Becali.

Gigi Becali a declarat, săptămâna trecută, că doreşte să-l transfere pe Mihai Costea în schimbul a 500.000 de euro. Jucătorul a fost monitorizat de o echipă din străinătate la partida amicală cu FC Gabala, pierdută de Steaua, scor 0-1.