„De mâine, la antrenament la Mogoşoaia va fi Reghecampf cu tot staful lui. M-am înţeles, dacă mâine este la antrenament. Este sub contract în Bulgaria, e pe locul I am înţeles, a făcut treabă acolo, bravo lui, dar Steaua e Steaua şi nu a putut să refuze oferta pe care i-am făcut-o eu. Nu o să dau detalii din contract, aşa am convenit cu el”, a declarat Becali, la Digi Sport.
Laurenţiu Reghecampf, care antrenează pe Litex Loveci, a mai pregătit Steaua în perioada 2012-2014, câştigând campionatul României în sezoanele 2012/2013 şi 2013/2014. El îl va înlocui pe Nicolae Dică, tehnicianul care a pregătit partida cu ASA Târgu Mureş după demisia lui Mirel Rădoi.
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 1-1 (1-0), cu formaţia ASA Târgu Mureş, într-un meci din etapa a XX-a a Ligii I, disputat pe Cluj Arena.