Gigi Becali s-a împăcat cu suporterii Stelei

Finanţatorul clubului Steaua, Gigi Becali, a declarat că liderii galeriei şi-au luat răspunderea că în peluzele stadionului din Bulevardul Ghencea nu vor mai avea loc incidente, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc luni şi în urma căreia cele două părţi au pus capăt conflictului în care se aflau.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Gigi Becali s-a împăcat cu suporterii Stelei

Gigi Becali s-a împăcat cu suporterii Stelei

Potrivit unor membri ai galeriei steliste, în urma discuţiei dintre liderii Peluzelor Nord şi Sud şi Gigi Becali, s-a ajuns la concluzia că lipsa de comunicare dintre părţi a dus la izbucnirea conflictului dintre galerie şi conducerea clubului.

Fanii au obţinut promisiunea lui Becali că FC Steaua va pune din nou în vânzare abonamente la cele două peluze, după ce acestea au fost desfiinţate în urma conflictului. De asemenea, membrii galeriei au cerut să-şi poată procura din nou bilete pentru meciurile din deplasare ale Stelei prin intermediul clubului, iar Becali a fost de acord.

Conflictul dintre Gigi Becali şi galeria Stelei a început înainte de încheierea sezonului 2006/2007, după ce finanţatorul stelist a asistat la meciul Dinamo - CFR Cluj, unde a purtat un fular cu însemnele clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare şi a imitat strigătul de luptă al spartanilor, folosit de galeria rivalilor. Ulterior, Becali a beneficiat de un tratament ostil din partea suporterilor la meciurile Stelei. Din acest motiv, Becali a refuzat ca FC Steaua să mai pună în vânzare abonamente la peluze.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici