Gigi Becali: Şansele sunt mai mari de partea olandezilor

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, că Ajax Amsterdam, adversarul din 16-imile de finală ale Ligii Europa, porneşte cu prima şansă în dubla întâlnire programată la 14 şi 21 februarie 2013.

Urmărește
223 afișări
Imaginea articolului Gigi Becali: Şansele sunt mai mari de partea olandezilor

Gigi Becali: Şansele sunt mai mari de partea olandezilor

"Şansele sunt mai mari de partea lor, dar având în vedere ascensiunea pe care se află Steaua, nu pot să fac o evaluare a cât suntem de puternici. Ştiu că suntem puternici, dar nu ştiu cât. O să facem un test de putere numai dacă scoatem pe Ajax şi vom juca cu Chelsea. Abia atunci vom face un test de putere. Dacă eram întrebat înainte de tragerea la sorţi dacă vreau cu Ajax, aş fi spus că da, pentru că pe restul echipelor nu le cunosc", a spus Becali, la Digi Sport.

Totuşi, Becali consideră că Ajax nu mai este la fel de valoroasă ca în anii trecuţi. "Nici nu mai este Ajax ce a fost. Acum cine este mai puternică, Stuttgart sau Ajax? Dacă media de vârstă a echipei este de 21 de ani, cât de valoroşi or fi copiii ăia la 21 de ani, e adevărat că or avea valoare, dar cât de puternici or fi ei la 21 de ani?", a completat Becali.

Formaţia Steaua Bucureşti va întâlni echipa olandeză Ajax Amsterdam în 16-imile de finală ale Ligii Europa, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi ce a avut loc, joi, la Nyon.

Steaua va juca meciul tur în deplasare, la 14 februarie, returul urmând să aibă loc în România, la 21 februarie.

Dacă va trece de 16-imile Ligii Europa, Steaua va întâlni în optimi învingătoarea dublei manşe Sparta Praga (Cehia) - Chelsea Londra (Anglia). Turul optimilor este programat la 7 martie, iar returul la 14 martie.

Ajax Amsterdam a evoluat în Liga Campionilor, unde s-a clasat pe locul 3 în grupa D, după Borussia Dortmund şi Real Madrid, dar înaintea formaţiei Manchester City, ajungând astfel în Liga Europa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici