Gimnast rus, anchetat pentru că a purtat un simbol pro-război pe podium alături de un ucrainean

Publicat: 07 03. 2022, 08:26
Actualizat: 07 03. 2022, 08:28

Federaţia Internaţională de Gimnastică (FIG) a anunţat că a deschis o procedură disciplinară împotriva lui Kuliak pentru „comportamentul său şocant” la Cupa Mondială pe aparate de la Doha.

După ce a obţinut bronzul în finala de la paralele, Kuliak şi-a lipit o literă „Z” pe piept şi a urcat pe podium alături de câştigătorul medaliei de aur, ucraineanul Illia Kovtun.

Litera Z a devenit simbolică odată cu invazia Rusiei în Ucraina şi a fost văzută vopsită pe partea laterală a tancurilor şi a vehiculelor militare, precum şi purtată de politicienii pro-război din Rusia.

Începând de luni, sportivii, oficialii şi judecătorii ruşi şi belaruşi nu vor avea voie să participe la competiţiile FIG sau la concursurile sancţionate de FIG.