Gimnasta braziliană Daiane Dos Santos, depistată pozitiv cu furosemid

Publicat: 31 10. 2009, 15:19
Actualizat: 10 11. 2012, 21:00

Gimnasta a fost depistată pozitiv în urma unui control efectuat în afara competiţiei.

În vârstă de 26 de ani, Dos Santos are termen până pe data de 13 noiembrie pentru a solicita să fie audiată şi pentru a-şi prezenta punctul de vedere.

Ulterior, va avea 21 de zile la dispoziţie pentru a face apel, în cazul în care va primi o suspendare pentru dopaj.

Într-un comunicat dat publicităţii vineri, oficialii clubului Pinheiros din Sao Paulo, la care este legitimată sportiva, au explicat că Daiane dos Santos a profitat de o perioadă fără competiţii, între lunile iunie şi august 2009, pentru a urma o cură de slăbire, sub observarea medicilor, şi că federaţia internaţională a fost informată de acest lucru.

Specialistă la sol, Daiane Dos Santos a încheiat pe locul 6 proba din cadrul Jocurilor Olimpice de la Beijing.

În anul în care Daiane dos Santos a câştigat medalia de aur la CM de gimnastică, în 2003, ea a reuşit să o depăşească în finală pe sportiva română Cătălina Ponor, care s-a clasat pe locul doi.