- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (15.12.2015, 20:33)
- Departamentul Sport
Gimnasta Vanessa Ferrari, victimă a unei escrocherii
Gimnasta Vanessa Ferrari a fost victima unor infractori, care au cumpărat cu bani falşi un laptop vândut de sportivă pe un site de anunţuri, campioana mondială la individual compus recuperându-şi computerul după o acţiune a poliţiei din Brescia, informează gazzetta.it.

Gimnasta Vanessa Ferrari, victimă a unei escrocherii
Ferrari a postat un anunţ pe un site de specialitate pentru a-şi vinde un laptop şi în scurt timp un cumpărător şi-a arătat interesul. Părţile au convenit să se întâlnească, duminică, în zona gării din Brescia pentru a efectua tranzacţia. Vanessa a fost însoţită de prietenul ei şi cei doi s-au întâlnit cu un cuplu, care a plătit 700 de euro în bancnote de 50 de euro în schimbul computerului. Însă când a ajuns acasă, sportiva italiană a constatat că banii erau falşi.
La scurt timp, infractorii au contactat-o din greşeală din nou pe gimnastă, crezând că este o altă persoană pe care urmau să o înşele. Au stabilit ca loc de întâlnire aceeaşi zonă, dar în locul sportivei au mers poliţiştii, care i-au arestat pe escroci şi, ulterior, pe un complice al lor, cel care telefona victimelor.
La percheziţie, poliţiştii au găsit în maşina răufăcătorilor 11 bancnote false de 50 de euro, iar la locuinţa compliceului, care era în arest la domiciliu pentru implicare în trafic de droguri, 1.250 de euro în bacnote false de 50 de euro şi laptopul, pe care l-au returnat sportivei.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe