Cârţu: Oficialii de la Pandurii mi-au cerut ajutorul pentru perioada aceasta dificilă

Publicat: 17 03. 2010, 23:55
Actualizat: 08 11. 2012, 00:08

„Nu pot spune că sunt prea bucuros că am revenit acum, dar am avut o discuţie cu preşedintele Marin Condescu şi cu Daniel Burlan, directorul general de la SNLO şi mi-au cerut ajutorul pentru perioada aceasta dificilă. Aş fi vrut să vin într-o altă situaţie, să mă întorc la Pandurii într-o situaţie mai bună pentru echipă”, a spus Cârţu.

Cârţu a afirmat că are încredere în jucătorii de la Pandurii că vor evita această perioadă dificilă pentru echipă: „E o situaţie grea şi dificilă acum pentru echipă, dar am încredere în băieţi că pot să remedieze această situaţie pentru că le ştiu în mare posibilităţile. Dar nu ştiu la ce nivel sunt din punct de vedere fizic, pentru că altfel îi cunosc pe fiecare în parte foarte bine şi ştiu ce pot”.

Referitor la locul ocupat de Pandurii în clasament, Cârţu a precizat că e unul care „dă frisoane”, dar a evitat să discute despre retrogradare: „Nu este o situaţie disperată, dar este o situaţie care trebuie să-ţi dea frisoane. Nu vreau să vorbesc de retrogradare şi din superstiţie, dar locul pe care îl ocupăm la ora actuală e unul care îţi dă frisoane şi faci temperatură”.

Sorin Cârţu a sosit la Târgu Jiu însoţit de foştii săi secunzi Mircea Irimescu şi Silviu Lung, din echipa sa urmând să mai facă parte şi Florin Bejinaru. Noul tehnician al gorjenilor a purtat o primă discuţie de peste o oră cu jucătorii, care au fost convocaţi cu toţii în cantonamentul de la Hotel Sport.

Preşedintele clubului Pandurii, Marin Condescu, a anunţat, miercuri, după remiza din meciul cu Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 0-0, că tehnicianul Liviu Ciobotariu a demisionat, iar noul antrenor al echipei gorjene este Sorin Cârţu.