Gloria Bistriţa a câştigat, scor 3-0, amicalul cu Gaz Metan Mediaş din Antalya
Echipa Gloria Bistriţa a câştigat, marţi, primul meci amical al stagiului de pregătire din Antalya, scor 3-0 (1-0) cu Gaz Metan Mediaş, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Golurile echipei bistriţene au fost marcate de Alexandru Mandea '30, Marian Aliuţă '53 şi Fernando Cafasso '80.
Antrenorul echipei Gloria, Nicolae Manea a introdus în teren următorul 11: Irimia - Peteleu, Fagner, Tudose, Săceanu - Mandea, Rogozan, G. Ene, Vata - Dulcea, T. Moldovan.
Au mai jucat: Greab, Botoşer, Velcovici, D’Agostino, Cafasso, Nalaţi, Predescu, Curtuiuş, Sighiartău, Aliuță, Millona.
În acest joc au fost verificaţi şi doi jucători noi, albanezii Seran Vata (mijlocaş, 18 ani) şi Teodor Millona (atacant, 19 ani), proveniţi de la echipa de tineret a grupării Partizani Tirana.
Fundaşul Ionuț Costache, care s-a pregătit cu Gloria şi la Bistriţa, s-a alăturat lotului aflat în Antalya, informează site-ul oficial al grupării bistriţene.
În următorul meci de pregătire, Gloria va juca joi, de la ora 16.00, cu FC Taraz, locul 9 în prima divizie din Kazahstan.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO