Golurile au fost înscrise de Emil Jula ‘4 (penalti), ’50, Gabriel Paraschiv ’38, pentru Oţelul, respectiv Constant Djapka ’28 (penalti), pentru Pandurii.
Oaspeţii au rămas înferioritate numerică, în minutul 3, când Ilie Iordache l-a faultat în careu, în postură de ultim apărător, pe Szekely şi a fost eliminat.
Centralul Teodor Crăciunescu a acordat penalti pentru Oţelul, care a preluat conducerea pe tabela de marcaj, scor 1-0, după ce Emil Jula a transformat lovitura de la 11 metri, în minutul 4.
Pandurii Târgu Jiu a egalat, în minutul 28, printr-un penalti transformat de Constant Djapka, acordat de Crăciunescu după un fault al lui Jelev asupra lui Stromajer.
În minutul 38, Gabriel Paraschiv a înscris pentru Oţelul golul de 2-1, şutând din întoarcere din 10 metri, după o pasă de la Szekely.
Teodor Crăciunescu a acordat din nou penalti pentru gazde, în minutul 50, după un fault în careu al lui Jackson asupra lui Semeghin. Lovitura de la 11 metri a fost executată de Jula, portarul Bălăeţ a respins în lateral, dar acelaşi Jula a reluat din cădere, de la 6 metri, în vinclul porţii oaspeţilor: scor 3-1.
De la Pandurii a fost eliminat şi Djapka, în minutul 61, pentru un fault dur asupra lui Sârghi.