Prima pagină » Sport » Marius Nae a fost declarat jucător liber de contract

Marius Nae a fost declarat jucător liber de contract

Curtea de Arbitraj pentru fotbal a FRF a decis, luni, să respingă memoriul depus de clubul Farul Constanţa şi să-l declare liber de contract pe fotbalistul Marius Nae, aprobând astfel hotărărea luată, în luna decembrie, de Comisia pentru Statulul Jucătorului.
Marius Nae a fost declarat jucător liber de contract
26 ian. 2009, 21:09, Sport

"Curtea de Arbitraj nu a vrut să ia în considerare plata a 2.500 de dolari pe care noi am făcut-o pentru jucătorul Marius Nae în luna iulie 2008. Dacă s-ar fi luat în considerare această sumă, s-ar fi văzut că clubul nu are nicio datorie faţă de Nae. Greşeala a fost că în luna iulie s-a tăiat o singură chitanţă reprezentând 3.700 de dolari, aceasta fiind rata contractuală a jucătorului, plus 2.500 de dolari, bani ce erau un avans. Pe respectiva chitanţă însă apare o singură sumă, iar comisia nu a luat în considerare cei 2.500 de dolari pentru că nu se specifica faptul că sunt un avans către jucător", a declarat directorul executiv al formaţiei constănţene, Dan Pâra.

Un alt jucător, Daniel Florea, a depus şi el memoriu pentru a deveni jucător liber, invocând o restanţă în valoare de 200 de dolari. Memoriul lui Florea se va judeca, marţi, la Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor din cadrul FRF, la fel ca şi apelul depus de un alt fotbalist al Farului, Răzvan Farmache.

În altă ordine de idei, directorul executiv al clubului Farul a dezvăluit interesul formaţiei Unirea Alba Iulia pentru mijlocaşul Florin Cruceru, precizând însă că până în acest moment nu a venit o ofertă oficială în acest sens pe adresa clubului: "Se pare că este dorit de Alba Iulia, totuşi până în prezent nu am primit nimic oficial în sens".