Goga: Ne aşteptăm la critici din partea conducerii, dar sunt convins că ne vom reveni
Fotbalistul formaţiei FC Timişoara, Dorin Goga, a declarat, după remiza cu Pandurii Târgu Jiu, scor 2-2, că se aşteaptă la critici din partea conducerii clubului, dar este convins că echipa îşi va reveni până la meciul din etapa următoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Eu spun că am câştigat un punct, nu am pierdut două. Se resimte oboseala, ritmul de două meciuri pe săptămână e totuşi greu şi avem şi mulţi accidentaţi. Ne aşteptăm la critici din partea conducerii, mâine sau poimâine, dar sunt convins că ne vom reveni, pentru că trebuie până la meciul cu Rapid. Personal nu mă interesează de nicio altă echipă în afară de Poli. Ştiu doar că acum noi suntem pe primul loc", a spus Goga.
Formaţia FC Timişoara a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 2-2 (1-1), cu echipa Pandurii Târgu Jiu, în etapa a XXVI-a a Ligii I, oaspeţii obţinând astfel primul punct din istoria partidelor pe care le-au disputat pe terenul grupării bănăţene. Golurile echipei timişorene au fost marcate de Magera '26 şi Zicu '90. Pentru Pandurii au înscris Vranjes '38 şi Lemnaru '47.
La finalul partidei, preşedintele executiv Gheorghe Chivorchian i-a certat pe jucători în vestiar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 21:36
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Putin şi Trump s-ar putea întâlni curând, afirmă un oficial ar parlamentului rus / Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri
-
astăzi, 21:35
Nicuşor Dan: Inspectoratul de Stat în Construcţii este o glumă