Goian: În retur mi-aş dori să jucăm prost şi să ne calificăm în grupele LC
Fundaşul stelist Dorin Goian a declarat, la finalul partidei cu Galatasaray Istanbul, încheiată la egalitate, scor 2-2, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor, că ar fi mulţumit dacă Steaua ar juca prost în meciul retur din Ghencea şi ar obţine calificarea în grupele Ligii Campionilor.
Goian: În retur mi-aş dori să jucăm prost şi să ne calificăm în grupele LC (Imagine: Mediafax Foto)
"La 2-0 puteam mai mult. Păcat că am luat acel gol până la pauză. Dacă nu luam gol până la pauză, nu mai pierdeam. Trebuie să profităm de acest 2-2 şi să jucăm mult mai biune în retur. După ce am primit golul doi, tribuna a început să cânte şi mai tare şi atunci ne-am adus aminte puţin de episodul Middlesbrough. Sperăm că am învăţat din greşeli şi că acest 2-2 ne va ajuta în retur. După cum s-a văzut însă şi în această seară, Galatasaray este o echipă periculoasă. În Ghencea publicul ne va ajuta şi pe noi foarte mult şi sperăm că o să le dăm o replică foarte bună şi la nivelul publicului. Sincer, mi-aş dori să jucăm prost şi să ne calificăm", a spus Goian la GSP TV.
Echipa Steaua Bucureşti a terminat la egalitate, miercuri, în deplasare, scor 2-2 (2-1), partida disputată în compania formaţiei Galatasaray Istanbul, din prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Campionilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO