Goian s-a accidentat la antrenamentul naţionalei

Publicat: 30 05. 2008, 13:51
Actualizat: 06 11. 2012, 08:54

După antrenament, jucătorii din lotul primei reprezentative au disputat un joc şcoală, iar într-una din cele două echipe, în locul lui Goian, Piţurcă l-a folosit pe portarul Eduard Stăncioiu pe post de fundaş central.

Conform afirmaţiilor lui Victor Piţurcă, Dorin Goian a părăsit cantonamentul de la Mogoşoaia împreună cu doctorul echipei naţionale, Pompiliu Popescu. Fundaşul va fi supus unor investigaţii amănunţite, iar peste aproximativ o oră se va afla cât de gravă este accidentarea acestuia.

De la anunţarea lotului de jucători pentru Campionatul European din Austria şi Elveţia, Victor Piţurcă a fost nevoit să renunţe la doi jucători din cauza accidentărilor. Mijlocaşul Ovidiu Petre s-a accidentat la menisc în cadrul vacanţei organizate de FRF în Antalya, iar portarul Dănuţ Coman a suferit o fractură a degetului mare de la mâna stângă.