- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Golul lui Hagi din meciul cu Columbia în 1994, printre cele mai frumoase din istoria CM - GALERIE VIDEO
Golul marcat de Gheorghe Hagi în meciul cu naţionala Columbiei, la Cupa Mondială din 1994, a fost inclus de agenţia France Presse în topul celor mai frumoase reuşite de-a lungul istoriei competiţiei mondiale.
Golul lui Hagi din meciul cu Columbia în 1994, printre cele mai frumoase din istoria CM - VIDEO (Imagine: Cristi Preda/Mediafax Foto)
Legendarii Diego Maradona sau Pele au marcat unele din cele mai frumoase goluri din istoria Cupei Mondiale, unde s-au remarcat şi alţi jucători precum mexicanul Negrete sau sauditul Al-Owairan.
Helmut Rahn (minutul 84), Germania-Ungaria 3-2 (finala 1954)
El este "eroul miracolului de la Berna". A marcat golul care a adus Germaniei de Vest prima Cupă Mondială, încheind evoluţia spectaculoasă a echipei sale, de la 0-2, la 2-2, cu Ungaria lui Puşaks, marea favorită. După o pasă de Fritz Walter, Rahn a driblat doi fundaşi unguri şi a marcat în stânga portarului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Coaliția PSD-PNL-UDMR stabilește datele alegerilor prezidențiale. Primul tur, înainte de Paște?
-
Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”
-
Elon Musk susţine partidul AfD într-un articol de opinie publicat într-un ziar german
-
Războiul din Ucraina, ziua 1039. Zelenski sugerează schimbări importante în structura de personal / Bloomberg: Oficialii americani cred că Ucraina ar putea fi forţată să se retragă din regiunea Kursk în primăvară / Trupele nord-coreene au suferit peste 1.000 de pierderi în regiunea Kursk în ultima săptămână
Pele (minutul 55), Brazilia - Suedia 5-2 (finala 1958)
Un adolescent de 17 ani reuşeşte o "lovitură de graţie" în finala Cupei Mondiale...Supradotat, Pele jonglează balonul pe deaspura fundaşului Sigge Parling şi marchează golul de 3-1, unul dintre cele mai frumoase în finală. Şi nu va fi ultimul...
Carlos Alberto (minutul 86), Brazilia -Italia 4-1 (finala 1970)
Cel mai frumos moment în acest gol, ultimul al finalei, este geniala pasă "oarbă" a lui Pele, care şi-a "simţit" căpitanul venind din spate. Acest gol a pecetluit victoria celei care este considerată una dintre cele mai bune echipe din toate timpurile.
Socrates (minutul 75), Brazilia-URSS 2-1 (faza grupelor, 1982)
Brazilia lui Tele Santana, condusă de Zico şi Socrates, ajungea ca mare favorită la mondialul spaniol. Contra solidei echipe a URSS, care conducea cu 1-0, Socrates a marcat un gol, un melanj de fineţe şi forţă. După ce s-a "prefăcut" de două ori că şutează, el a marcat cu o lovitură puternică în dreapta lui Dassaev.
Manuel Negrete (minutul 34), Mexic-Bulgaria 2-0 (optimi,1986)
Gestul perfect. La capătul unui un-doi aerian cu Aguirre, micuţul stângaci genial mexican Negrete a marcat dintr-o "foarfecă" laterală. Cei 120.000 de suporteri de pe stadionul Azteca au explodat de bucurie.
Diego Maradona (minutul 54), Argentina-Anglia 2-1 (sferturi, 1986)
Unul dintre cele mai celebre goluri din istoria fotbalului. La patru minute după ce a deschis scorul cu mâna, Maradona a trecut singur liniile engleze pe o jumătate de teren, trecând de fundaşi şi apoi de portarul Shilton, transformaţi în jaloane. Pe 50 de metri, balonul nu a părăsit "piciorul lui Dumnezeu" decât în ultimul moment, pentru a intra în poartă.
Said Al-Owairan (minutul 5), Arabia Saudită-Belgia 1-0 (faza grupelor, 1994)
Pentru primul său Mondial, Arabia Saudită loveşte puternic: iese din faza grupelor datorită victoriei în faţa Belgiei semnată de Al-Owairan, după o înlănţuire de driblinguri în toată jumătatea de teren a Diavolilor Roşii. Mai tare şi decât Maradona!
Gheorghe Hagi (minutul 34), România-Columbia (faza grupelor, 1994)
"Maradona din Carpaţi" a lovit mingea, care a sfidat legile balisticii şi a găsit plasa opusă lui Oscar Cordoba într-un unghi foarte închis, la 40 metri distranţă. Columbia, considerată mare favorită, a pierdut în faţa României, care ajunge în sferturi, cea mai bună performanţă a sa la Cupa Mondială.
Sunday Oliseh (minutul 78), Nigeria-Spania 3-2 (faza grupelor, 1998)
Prima mare surpriză a Mondialului francez: Super Eagles trec de Spania lui Raul datorită unei lovituri puternice a lui Oliseh, de la 30 m, care loveşte bara şi îl înşeală pe Zubizarreta.
Cele mai frumoase goluri...care nu au fost marcate:
Două gesturi antologice semnate de Pele au intrat în legendă, chiar dacă nu s-au transformat în gol.
În 1962, în Chile, el a încercat să-l lobeze pe portarul cehoslovac Ivo Viktor de la mijlocul terenului, dar mingea a lovit transversala.
În 1970, în Mexic, el a reuşit încă o astfel de lovitură în faţa unui alt portar, uruguayanul Ladislao Mazurkiewicz, tot fără noroc.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO