- Home
- Sport
- MADRID, (13.05.2009, 19:21)
- Paula Rusanu Monalisa Popescu
Grecul Giorgios Seitaridis şi-a reziliat contractul cu Atletico Madrid
Fundaşul grec Giorgios Seitaridis şi Atletico Madrid au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a contractul jucătorului, valabil până pe 30 iunie 2010, a anunţat, miercuri, gruparea spaniolă, informează AFP.
Urmărește
4 afișări
"În acest fel, Seitaridis (27 de ani) este liber să negocieze viitorul său cu alte cluburi interesate", se arată într-un comunicat al clubului Atletico.
Seitaridis, sosit în 2006 la Atletico Madrid, este al doilea jucător care îşi reziliază în acest mod contractul cu gruparea spaniolă, după portughezul Maniche, la începutul acestui luni.
Maniche şi Giorgios Seitaridis au fost temporar excluşi din lot în luna aprilie, ei fiind astfel sancţionaţi deoarece nu au asistat la meciul pe care Atletico l-a disputat, la sfârşitul lunii aprilie, pe stadionul Vicente-Calderon, cu formaţia Sporting Gijon, în campionatul Spaniei. Cei doi jucători, chiar dacă nu au fost convocaţi pentru meciul respectiv, erau obligaţi, conform regulamentului de ordine interioară, să asiste la partida câştigată de formaţia lor cu scorul de 3-1.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Patrimoniul naţional, expus riscurilor în Olanda: Ce arată controlul guvernamental
-
Autorităţile din Grecia au declarat stare de urgenţă pe insula Santorini
-
Ucrainenii efectuează un nou atac terestru pe teritoriul Rusiei. Moscova susţine că ucrainenii sunt în ofensivă în regiunea Kursk
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Răsturnare de situație în cazul morții Monalisei Liuba. Când ar fi decedat, de fapt, după ce a ajuns la salon
CANCAN.RO
Tabel pentru bărbați | Ce înălțime ar trebui să aibă iubita/soția ta, în funcție de înălțimea ta
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 17:23
Astronomii ar putea folosi arme nucleare pentru a devia asteroidul 2024 YR4
-
astăzi, 16:57
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Azerbaidjanul va livra Ucrainei ajutor umanitar de un milion de dolari / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri