Grigoraş: Am obţinut un punct cu noroc, după cel mai slab joc al nostru din retur
Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, vineri, după remiza din meciul cu Astra Ploieşti, scor 1-1, că formaţia sa a obţinut un punct cu noroc, după ce a avut cea mai slabă prestaţie din retur.
Grigoraş: Am obţinut un punct cu noroc, după cel mai slab joc al nostru din retur (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)
"Sunt mulţumit de rezultat, dar şi realist în acelaşi timp. Am obţinut un punct cu noroc, în urma celui mai slab joc al nostru în acest retur. Cred că s-a întors un pic norocul de la Timişoara, unde am pierdut nemeritat, şi am reuşit să câştigăm aici un punct care îşi va dovedi utilitatea mai târziu", a spus Grigoraş.
Petre Grigoraş a precizat că Poli Iaşi trebuie să revină la jocul prestat în primele trei etape din retur. "Despe jucătorii mei ce să spun? Vali Negru şi-a revenit după o accidentare mai veche şi se vede că a făcut pregătirea de iarnă, iar Costache cred că va dormi neîntors după câte a avut de pătimit la acest meci. Jucătorii de care m-am temut cel mai mult de la Astra, Strătilă şi Ganea, au fost cei care ne-au pus cele mai mari probleme", a adăugat tehnicianul.
Poli Iaşi a remizat, vineri, în deplasare, scor 1-1, cu Astra Ploieşti, în etapa a XXI-a a Ligii I.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO