Grigoraş: O victorie cu Brăneşti ar fi un pas mare în lupta pentru evitarea retrogradării
Antrenorul echipei Pandurii, Petre Grigoraş, a declarat că meciul cu Victoria Brăneşti, din etapa a XXV-a a Ligii I, este foarte greu, apreciind că o victorie ar apropia formaţia din Târgu Jiu de îndeplinirea obiectivului, respectiv evitarea retrogradării, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Urmează o partidă extrem de dificilă pentru noi. Sper să câştigăm şi partida cu Brăneştiul şi să facem un pas mare în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Am făcut un pas mare înainte prin ultimele două jocuri câştigate. Am învins CFR mai întâi, am învins şi Craiova şi dacă vom reuşi şi duminică să câştigăm partida cu Brăneşti va fi foarte bine pentru noi. Vom privi cu alţi ochi următoarele partide şi putem aborda de pe altă poziţie lupta noastră pentru evitarea retrogradării”, a spus, sâmbătă, antrenorul formaţiei Pandurii.
Grigoraş consideră că echipa e pe o linie ascendentă după ultimele două victorii din campionat: „Suntem puţin pe val în acest moment pentru că am realizat şase puncte în două meciuri, poate neaşteptat, dar cred eu că după aspectul jocului le-am meritat. Dar lupta nu s-a terminat pentru noi, lupta va continua până la finalul campionatului. Sunt convins că acum nu s-a decis absolut nimic, dar am luat o gură de oxigen şi am luat o opţiune importantă şi noi pentru a ne salva. Dar va trebui să continuăm cu jocuri bune şi cu rezultate pe măsură pentru că altfel cu aceste şase puncte nu rezolvăm nimic. Cu 26 de puncte nu te poţi salva de la retrogradare, iar dacă nu menţinem ritmul de joc şi atitudinea din teren vom avea iar probleme”.
Echipa Pandurii se află deja la Drobeta Turnu Severin, unde jucătorii au asistat la meciul dintre Gaz Metan CFR Craiova şi FC Argeş, din Liga a II-a, iar în această seară mai au programat un antrenament.
Partida Pandurii Târgu Jiu - Victoria Brăneşti va avea loc duminică, de la ora 15.00, în etapa a XXV-a a Ligii I.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/amiha2-1738867852.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9494560&pid=1)
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 01:07
-
ieri, 22:43
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1079. Putin şi Trump s-ar putea întâlni curând, afirmă un oficial ar parlamentului rus / Primele avioane de luptă franceze Mirage au ajuns în Ucraina / Zelenski: Operaţiunea Ucrainei în regiunea Kursk ar putea deveni „parte importantă” a procesului de negocieri