Prima pagină » Sport » Grigoraş: Sper să nu retrogradăm

Grigoraş: Sper să nu retrogradăm

Tehnicianul Petre Grigoraş a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că speră ca Oţelul Galaţi să nu retrogradeze în Liga a II-a, ceea ce ar reprezenta cea mai mare umilinţă a sa ca antrenor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Ar trebui să ne cerem scuze public faţă de spectatori. Urziceniul ne-a bătut pentru că a avut determinare mai mare. Am şi eu partea mea de vină, pentru că am avut încredere prea amre în unii dintre jucătorii pe care i-am folosit. E greu, e ruşinos, poate mai reuşim să spălăm ceva până la finalul campionatului, dar va fi foarte greu. Ne bucurăm de celelalte rezultate (n.r. – victoria Politehnicii Iaşi în faţa echipei Gaz Metan Mediaş, scor 2-0). Dacă noi nu putem, măcar ceilalţi să ne ajute. Sper să nu retrogradăm, ar fi cea mai mare umilinţă a mea”, a spus Grigoraş.

Formaţia Oţelul Galaţi a pierdut, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 0-2 (0-0) partida susţinută în faţa echipei Unirea Urziceni, contând pentru etapa a XXXI-a a Ligii I.