Prima pagină » Sport » Grozav: Petrolul nu moare, este o echipă de tradiţie

Grozav: Petrolul nu moare, este o echipă de tradiţie

Fotbalistul dinamovist Gheorghe Grozav a declarat, vineri seară, după victoria din meciul cu Petrolul Ploieşti, scor 3-0, că fosta sa echipă este una "de tradiţie", astfel că va rămâne acolo unde îi este locul, informează prosport.ro.
22 mai 2015, 23:26, Sport

„Am reuşit să câştigăm un meci important pentru noi. Mă bucur că am marcat, însă mă bucură că lumea a venit la stadion. Am urmărit ultimele meciuri şi am văzut că lumea nu prea a venit. Am văzut că şi peluza a fost goală, păcat. Petrolul nu moare, este o echipă de tradiţie. Poate vor pleca mulţi jucători, dar vor veni alţii care vor reuşi să ţină Petrolul acolo unde îi este locul”, a spus Grozav la DigiSport.

Internaţionalul român împrumutat de la Terek Groznâi până în vară a precizat că încă nu ştie încă unde-l va prinde sezonul următor: „Eu trebuie să-mi rezolv problemele cu contractul din Rusia, mai am doi ani cu ei şi nu ştiu ce se va întâmpla. Mi-aş dori să rămân la Terek doar dacă mi s-ar da mai multe şanse să joc. Mi-aş dori să revin în România dacă nu s-ar întâmpla acest lucru”.

Formaţia Dinamo a învins, vineri, în deplasare, cu scorul de 3-0 (2-0), echipa Petrolul Ploieşti, într-un meci din etapa a XXXIII-a, penultima a Ligii I. Golurile au fost marcate de Gavrilă ’28, Elhamed ’30 şi Grozav ’90.