Prima pagină » Sport » Comisia de Apel a FRF a redus cu o etapă sancţiunea lui Dan Petrescu

Comisia de Apel a FRF a redus cu o etapă sancţiunea lui Dan Petrescu

Comisia de Apel a Federaţiei Române de Fotbal a decis, joi, reducerea sancţiunii antrenorului Dan Petrescu primită de la Comisia de Disciplină de la patru la trei etape de suspendare, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul din partea LPF Mircea Cezar Ionescu.
Comisia de Apel a FRF a redus cu o etapă sancţiunea lui Dan Petrescu
22 nov. 2007, 18:21, Sport

Oficialul LPF a precizat că Dan Petrescu va trebui însă să plătească amenda de 4.000 de lei.

Pe 2 noiembrie, Comisia de Disciplină a FRF l-a suspendat două etape şi amendat cu 140 de lei pentru eliminarea din timpul partidei Unirea Urziceni – Dinamo, iar pe 12 noiembrie a primit alte două etape de supendare şi o amendă de 4.000 de lei pentru intrarea neautorizată în teren, în timpul aceluiaşi meci. Dan Petrescu a efectuat două etape de suspendare, urmând să mai stea în tribună doar la meciul din deplasare cu FC Vaslui, programat, duminică, în cadrul etapei a XVI-a a Ligii I.

Tot joi, Comisia de Apel a decis retrimiterea cazului preşedintelui clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, la Comisia de Disciplină. Conform afirmaţiilor lui Mircea Cezar Ionescu, motivul invocat a fost faptul că "membrii Comisiei de Disciplină nu au individualizat abaterile regulamentare ale lui Mihai Stoica".

Pe 12 noiembrie, Mihai Stoica a fost suspendat de Comisia de Disciplină pentru patru luni şi a amendat cu 5.000 de lei, deoarece la meciul cu Dinamo, din cadrul etapei a XIII-a a Ligii I, a intrat pe teren.