Gazdele au marcat prin Machado ’12, ’34, iar oaspeţii au punctat prin Oprea ’43 şi Olariu ’55 (penalti), Nicoară ’75.
1-0: Machado l-a driblat uşor pe Marincău şi a înscris cu un şut din 6 metri la colţul scurt.
2-0: Păcurar i-a pasat lui Boştină pe partea stângă, acesta a centrat, iar Machado a reluat cu capul în plasă din 8 metri.
2-1: În minutul 43, Olariu a executat o lovitură liberă de la 25 de metri, trimiţând în stânga la Nicoară, acesta a centrat şi Oprea a redus din handicap cu un şut din careu.
2-2: Olariu a adus egalarea pentru Victoria Brăneşti, dintr-un penati acordat după un duel în suprafaţa de pedeapsă între Cvirik şi Simion.
2-3: Nicoară a stabilit scorul final în urma unei acţiuni personale, la şutul său mingea fiind deviată sub transversală de Huţan.
Universitatea Cluj: 12. Huţan – 18. Unguruşan, 24. Balde, 23. Cvirik (13. Izvoranu ’74), 3. Mendy – 16. Delgado (29. Tobă ’46), 28. V. Gheorghe (6. A. Ionescu ’60), 10. Păcurar, 22. Boştină – 11. Machado, 9. Cl. Niculescu. Antrenor: Marian Pană.
Victoria Brăneşti: 1. A. Bordeanu – 28. Străuţ (2. Maghici ’55), 5. Sg. Bar, 24. Marincău, 16. E. Nicola – 20. Ispir (30. Avram ’37), 8. D. Popa, 17. Olariu, 4. Nicoară – 11. Simion, 26. Negru (10. Oprea ’37). Antrenor: Ilie Stan.
Cartonaşe galbene: Machado ’52, Cvirik ’54, Tobă ’62, Cl. Niculescu ’80, Unguruşan ’90 / D. Popa ’33, Bordeanu ’76
Arbitri: Ionel Ivan (central) – Bogdan Velicu, Bogdan Gheorghe (asistenţi) – Ştefan Erdei (rezervă).
Observatori: George Ionescu, Nicolae Dobrescu.
La meci au asistat aproximativ 2.000 spectatori, între care şi 20 de fani ai Victoriei Brăneşti.
Accesul spectatorilor a fost gratuit.
Înainte de începerea partidei, Niculescu şi Boştină au trimis câte o minge la tribuna I şi a II-a.