Rashid Ramzi, depistat pozitiv, rămâne fără medalia olimpică de aur la 1.500 metri

Publicat: 18 11. 2009, 15:20
Actualizat: 07 11. 2012, 07:30

Comitetul Olimpic din Bahrain a primit o notificare din partea Comisiei de Disciplină a Comitetului Olimpic Internaţional (CIO) privind retragerea medaliei de aur a lui Rashid Ramzi, câştigător al probei de 1.500 metri la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008. Comitetul va trebui să predea medalia cât mai repede posibil”, a declarat responsabilul din Bahrain.

Ramzi, fost sportiv marocan care a evoluat la Beijing pentru Bahrain, s-a impus în faţa kenyanului Azbel Kiprop şi a neo-zeelandezului Nicholas Willis, care vor primi astfel medaliile de aur, respectiv argint. Francezul Medhi Baala, ocupantul locului 4, va primi medalia de bronz.

Rashid Ramzi este unul dintre cei cinci sportivi participanţi la JO care au fost depistaţi pozitiv în urma analizelor efectuate de CIO.

CIO a decis să reanalizeze toate eşantioanele sanguine de la JO, după punerea la punct a unui test de detectare a Cera, produs găsit prima oară la Turul Franţei 2008.