Chiricheş şi Cojocaru, indisponibili pentru Naţională. Cu ce jucători au fost înlocuiţi
Potrivit FRF, Vlad Chiricheş (Sassuolo) a fost înlocuit, în urma unei accidentări, cu Cristian Manea (CFR Cluj), iar Valentin Cojocaru (FC Viitorul Constanţa), devenit indisponibil, a fost înlocuit de Cristian Bălgrădean (CFR Cluj).
Cei doi se aflau pe lista de rezervă, formată iniţial din 8 jucători, pe care o anunţase Mirel Rădoi.
Lotul convocat de Mirel Rădoi are acum următoarea configuraţie:
- Portari: Ciprian Tătăruşanu (AC Milan/Italia, 72/0), David Lazar (Astra Giurgiu, 0/0), Cristian Bălgrădean (CFR Cluj, 1/0);
- Fundaşi: Cristian Ganea (Aris Salonic, 5/0) Valentin Creţu (FCSB, 0/0), Vasile Mogoş (Chievo Verona/Italia, 1/0), Iulian Cristea (FCSB, 1/0), Bogdan Ţîru (Jagiellonia/Polonia, 2/0), Ionuţ Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 11/0), Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 21/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Mario Camora (CFR Cluj, 1/0), Bogdan Mitrea (Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0/0);
- Mijlocaşi: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 23/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 42/6), Alexandru Băluţă (Akademia Puskas/Ungaria, 5/1), Erik Bicfalvi (FC Ural/Rusia, 4/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 4/0), Alexandru Albu (UTA Arad, 0/0), Dennis Man (FCSB, 4/1), Florin Tănase (FCSB, 3/0);
- Atacanţi: George Puşcaş (Reading/Anglia, 19/7), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 15/2).
Ce meciuri urmează
- Naţionala României va juca, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti, în 11 noiembrie, un amical cu Belarus
- În 15 noiembrie, ai noştri vor întâlni pe Arena Naţională echipa Norvegiei, de la ora 21.45
- În 18 noiembrie, România va juca în deplasare în Irlanda de Nord