Guvernul togolez a chemat echipa în ţară după atacul asupra autocarului cu jucători
„Guvernul togolez a decis să cheme echipa în ţară. Nu putem continua competiţia având în vedere această dramă. Jucătorii noştri sunt în stare de şoc şi această măsură a fost necesară”, a declarat Bodjona.
Federaţia Togoleză de Fotbal a anunţat, vineri seară, că atacul armat asupra naţionalei acestei ţări, survenit la frontiera dintre Congo şi Angola, în apropiere de enclava Cabinda, s-a soldat cu decesul şoferului unui autocar şi cu nouă răniţi între membrii delegaţiei din Togo. Atacul a fost revendicat de aripa armată a Forţelor de Eliberare din Cabinda (FLEC), o mişcare separatistă activă de 35 de ani în această regiune.
Un membru al delegaţiei Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF) prezentă la Cabinda a precizat, sâmbătă, că antrenorul secund al naţionalei statului Togo şi ofiţerul de presă şi-au pierdut viaţa din cauza rănilor suferite.
Fundaşul echipei FC Vaslui, togolezul Serge Akakpo, se numără printre persoanele rănite în atacul armat. Akakpo a fost împuşcat cu două gloanţe în spate şi a pierdut mult sânge. Cu toate acestea familia jucătorului a anunţat că starea sa de sănătate este stabilă, el fiind operat cu succes.
Guvernul angolez a promis, vineri, că va lua toate măsurile pentru a garanta securitatea la Cupa Africii pe Naţiuni, care va debuta duminică, iar autorităţile politice şi sportive au demarat, sâmbătă, o anchetă privind acest atac.
Echipa de fotbal a statului Togo părăseşte duminică Angola
Selecţionerul francez al echipei Togo, Hubert Velud, a declarat că delegaţia togoleză va părăsi duminică Angola, pentru a reveni în ţară, renunţând astfel la participarea la Cupa Africii pe Naţiuni.
„Plecăm duminică, dar nu ştim încă la ce oră”, a declarat Hubert Velud.
Stafful tehnic şi jucătorii togolezi vor petrece noaptea de sâmbătă spre duminică în satul olimpic Cabinda.