Prima pagină » Sport » Habibou a fost externat

Habibou a fost externat

Atacantul francez al echipei Steaua, Habib Habibou, a fost externat, sâmbătă seară, în jurul orei 19.00, din spitalul din Larnaca unde a fost internat în urma unei accidentări grave suferite în finalul meciului amical cu Levski Sofia, informează site-ul oficial al grupării din Bulevardul Ghencea.
02 feb. 2008, 20:25, Sport

Habibou s-a alăturat coechipierilor săi la hotelul Palm Beach şi va fi supravegheat în continuare de medicul Stelei, Radu Paligora, care a declarat că jucătorul se simte bine. După întoarcerea la Bucureşti, jucătorul francez va fi supus unor noi investigaţii medicale.

Atacantul francez Habib Habibou a fost lovit cu cotul în gât de un fundaş al echipei bulgare în minutul 87 al meciului amical cu Levski Sofia, pierzându-şi cunoştinţa şi având probleme cu respiraţia. Jucătorul a stat întins pe gazon minute bune, primind îngrijiri medicale, sub privirile alarmate ale celorlalţi jucători, antrenori şi oficiali ai celor două echipe.

Din această cauză, meciul a fost întrerupt în minutul 87, la scorul de 1-0 pentru Steaua. Habibou a fost purtat apoi pe braţe de stelişti, urcat într-o maşină care a intrat direct pe gazon şi transportat la spital. Medicii ciprioţi au constatat că Habibou a suferit o fractură de pomete. Înainte de întoarcerea în România, Habibou va fi supus unui nou consult la spitlul din Larnaca pentru a primi acceptul medicilor de a călători cu avionul.