- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (04.02.2018, 13:56)
- Denis Şchiopu
Hagi anunţă că nu va mai vorbi despre fotbalul românesc şi se va concentra doar asupra proiectului său
Gheorghe Hagi nu va mai vorbi despre fotbalul românesc şi se va concentra doar pe munca pe care o depune la FC Viitorul, a anunţat fostul internaţional pe site-ul oficial al campioanei, duminică, la două zile de la conferinţa de presă în care a transmis că vrea să părăsească România.
Urmărește
1671 afișări
Hagi anunţă că nu va mai vorbi despre fotbalul românesc şi se va concentra doar asupra proiectului său
Supărat din cauza modului în care au fost interpretate declaraţiile sale privind starea fotbalului românesc, Hagi a transmis, vineri seară, la conferinţa de presă de după egalul cu Astra (1-1), că e convins că cea mai bună soluţie este să plece din România, ţară în care fotbalul se află, de ani buni, în cădere.
Duminică, managerul tehnic al Viitorului a revenit cu un mesaj în care şi-a explicat decizia de a nu-şi mai exprima public opiniile legate de cele întâmplate în fotbalul românesc: "La ultima conferinţă de presă mi-am exprimat opinia personală legată de situaţia fotbalului românesc, în care am precizat că fotbalul la nivel mondial se dezvoltă, iar la noi în ţară avem mai puţine stadioane, echipe, jucători, antrenori şi mai putini suporteri. Această situaţie a fotbalului din România a fost reflectată şi de către dumneavoastră, în presa scrisă şi tv. O parte a presei a transformat opinia mea personală legată de situaţia foarte grea a fotbalului românesc în titluri tendenţioase precum «Hagi se revoltă», «atacă», «aruncă bomba», lucru care mă face să înţeleg că pentru unii nu trebuie să am dreptul la opinie, să vorbesc despre situaţia fotbalului românesc, cu toate că particip şi sunt printre primii care am investit în viitorul fotbalului din România în ultimii zece ani.
- Ca urmare a acestor lucruri, am luat decizia de a nu mai vorbi despre situaţia fotbalului românesc pe o perioadă nedeterminată, concentrându-mă foarte mult doar pe proiectele personale - Academia Hagi, FC Viitorul şi meseria mea de Manager tehnic", se arată în comunicatul remis de Hagi.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Hagi nu dă înapoi, după ce şi-a anunţat plecarea din fotbalul românesc: "Bye, bye, gata! V-aţi atins obiectivul, m-aţi pierdut definitiv"/ Reacţia lui Petrescu
Citește și: Simona şi-a regăsit zâmbetul! Halep s-a amuzat copios când s-a întâlnit cu Năstase şi Ţiriac: "Ştiţi ce mi-a zis Ilie?" | VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe