- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hagi către Bute: Tu eşti regele acum!
Antrenorul Gheorghe Hagi i-a spus lui Lucian Bute "tu eşti regele acum", la o întâlnire care a avut loc, marţi seară, în jurul orei 22.00, la hotel Marriott din Capitală, adăugând că este cel mai înflăcărat suporter al pugilistului român.
Hagi către Bute: Tu eşti regele acum! (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)
Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în momentul când Bute se întorcea de la antrenament, iar Hagi se afla în incinta hotelului într-o întâlnire cu nişte oficiali turci referitoare la academia de fotbal ce îi poartă numele, se precizează pe site-ul www.lucian-bute.ro.
Hagi, supranumit regele fotbalului românesc, i-a fost idol lui Lucian în copilărie şi l-a făcut să iasă pe străzi după izbândele naţionalei de fotbal. Hagi ştia că Bute e la Marriott, dar nu a vrut să forţeze o întâlnire cu Lucian pentru a nu-l deranja. După ce s-au întâlnit, Lucian a dat mâna cu Hagi şi l-a numit rege pe Gică. "Tu eşti regele acum", a venit replica lui Hagi.
Hagi i-a promis lui Bute că pe 9 iulie va fi la Romexpo în primele rânduri să-l încurajeze. La sosirea de la Aeroportul Otopeni, Bute a primit un steag al României cu autografele lui Hagi şi al Nadiei. "Va fi cu mine în ring Gică. Ieri m-a încurajat Adrian Mutu, azi tu. Este o mare onoare pentru mine să fiu susţinut de marii campioni ai ţării. Promit să nu vă dezamagesc", a spus Lucian.
Văzându-l transpirat după antrenament, Hagi a făcut o paralelă între cele două cariere: "Şi eu am fost talentat, dar dacă nu munceam la antrenament şi nu respectam fotbalul nu ajungeam sus. Eşti la fel ca mine. Am văzut că te antrenezi până la epuizare. Ştiu că în ring sunt momente dificile. Dacă te lasă picioarele, degeaba eşti talentat". Întâlnirea dintre cei doi a durat aproximativ 15 minute. Lucian trebuia să meargă la odihnă, iar Hagi să rezolve treburile cu fotbalul. Cei doi se vor mai întâlni după gală, Lucian invitându-l pe Gică să participe la evenimentele de după meciul lui cu Jean Paul Mendy.
Lucian Bute îşi va pune în joc pentru a opta oară centura mondială în faţa francezului Jean Paul Mendy, la 9 iulie, în cadrul galei "Campion pentru România", ce va avea loc la Romexpo şi va fi transmisă de Pro TV.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina
-
Adrian Sârbu: Ordonanţa-trenuleţ nu va rezolva nimic. Bugetul României e o cutie neagră urât mirositoare. Deciziile importante ale României vor fi votate de UDMR
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:15
Lukaşenko refuză observatorii OSCE la alegerile prezidenţiale din Belarus
-
astăzi, 11:06