- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Hagi, dispus să preia naţionala doar după această campanie de calificare: Vom vedea dacă cei de la federaţie mă vor aştepta
Antrenorul Gheorghe Hagi a declarat joi, după o discuţie cu preşedintele FRF, Mircea Sandu, că nu este dispus să preia în acest moment echipa naţională şi că nu ştie dacă oferta federaţiei rămâne valabilă la sfârşitul actualei campanii de calificare la turneul final al Campionatului European.
Hagi, dispus să preia naţionala doar după această campanie de calificare: Vom vedea dacă cei de la federaţie mă vor aştepta (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"A fost doar o discuţie şi am zis că luni trebuie să ne mai vedem o dată să vedem în ce parte e decizia. Am discutat mai multe aspecte şi vom vedea. Eu mă gândesc că este o situaţie importantă şi încerc să gândesc foarte bine ce decizie voi lua. Nu s-a discutat de o ofertă, ci doar de un lucru. Eu am decis să nu mai iau o decizie de pe drum, când lucrurile sunt începute. Nu doresc asta. Nu comentez în plus. E un aspect delicat şi de asta am discutat acum. Cu siguranţă nu voi prelua o echipă care a început drumul. Vom vedea dacă cei de la federaţie mă vor aştepta. A rămas să mai discutăm. Imediat nu voi fi antrenor, iar până nu se termină, nu intră în discuţie", a declarat Hagi, la ieşirea de la Casa Fotbalului, unde a stat circa două ore.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Știi cum procedezi duminică, pe 24. Te duci la vot și cauți Trump pe buletin. Cu Nicu și Marcel rămâne cum am stabilit
-
„Gladiator II” sub lupa istoricilor: Ficţiune spectaculoasă sau adevăr denaturat?
-
Ion Cristoiu: Stalingrad: Românii dădeau cu ciocanul în tancurile ruseşti ca să le oprească!
-
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
"Campania este la jumătatea drumului, decizia lui Hagi este că nu preia după drum lucrurile începute de alţii", a ţinut el să concluzioneze.
Federaţia Română de Fotbal a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că preşedintele Mircea Sandu le-a propus lui Anghel Iordănescu şi Gheorghe Hagi preluarea funcţiilor de director tehnic respectiv, de selecţioner ai echipei naţionale a României, aceştia urmând să dea un răspuns până la 13 iunie.
Antrenorul Răzvan Lucescu a renunţat la conducerea tehnică a echipei naţionale a României după victoria cu scorul de 3-0 obţinută, vineri, pe Stadionul Giuleşti - Valentin Stănescu, în faţa selecţionatei Bosniei-Herţegovina, într-o partidă din cadrul preliminariilor Euro 2012.
În acest moment, naţionala României, pregătită de secundul Ştefan Iovan şi tehnicianul echipei de tineret, Emil Săndoi, participă la un turneu amical în America de Sud, urmând să dispute sâmbătă, la Asuncion, un meci cu reprezentativa Paraguayului. Miercuri, în primul meci al turneului, tricolorii au pierdut, scor 0-1, în faţa Braziliei.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO