Hagi: În ultimul meci voi folosi juniorii de la academie, mă mândresc cu ei

Publicat: 28 05. 2015, 20:34
Actualizat: 31 03. 2020, 05:57

„Întâlnim un adversar care s-a calificat în UEFA şi merită respectul nostru. Noi, la acest ultim meci, vom folosi juniorii de la academie. Mă duc cu o echipă 100 la sută de la academie, toţi 20. Ne permitem să mergem la acest ultim meci cu o echipă tânără. E un test, un examen pentru ei, mai ales că nu avem nicio presiune. Benzar (n.r. – Romario Benzar) e cel mai în vârstă, e generaţia ’92, iar cel mai tânăr este Casap (n.r. – Carlo Casap) care e din generaţia lui Ianis, generaţia ’98. Mă mândresc cu ei, sunt campionii României şi e normal să joc cu ei. O să vedeţi o echipă frumoasă, vom juca deschis. Sper să facă faţă pentru ne vom juca şansa acolo„, a spus Hagi.

Tehnicianul s-a arătat mulţumit de rezultatele echipei sale în acest sezon, mai puţin de ultimele patru partide. „Din ce mi-am propus anul ăsta mi-a ieşit tot. Mai puţin ultimele patru partide, care pentru mine sunt inexplicabile. Poate ei erau focusaţi pe salvarea de la retrogradare, iar după ce ne-am îndeplinit acest obiectiv pur şi simplu nu au mai fost conectaţi. Atât s-a putut”, a menţionat Hagi.

El a adăugat că va rămâne în continuare la conducerea tehnică a echipei şi în sezonul următor, când obiectivul va fi calificarea în play-off. „Eu rămân aici, ne vedem şi la anul. Vreau să mă bat pentru mai mult. Obiectivul este calificarea în play-off”, a adăugat Hagi.

Formaţia FC Viitorul întâlneşte, vineri, de la ora 18.30, în deplasare, echipa FC Botoşani, într-o partidă contând pentru etapa a XXXIV-a a Ligii I.