Halep: Am plâns când mi s-a cântat imnul la juniori

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi, că intonarea imnului îi va da încredere la întâlnirea cu Serbia din Cupa Federaţiei, programată în acest week-end, ea aducând-şi aminte că a plâns când i s-a cântat "Deşteaptă-te, române!" în perioada junioratului.

Urmărește
199 afișări
Imaginea articolului Halep: Am plâns când mi s-a cântat imnul la juniori

Simona Halep (Imagine: Mediafax Foto / AFP)

"Intonarea imnului îmi va da încredere, iar când eram la juniori şi mi s-a cântat am plâns, pentru că eu sunt o fire mai sensibilă", a declarat Halep.

Sportiva clasată pe locul 5 WTA a precizat că viaţa i s-a schimbat din momentul în care a ajuns printre cele mai bune jucătoare din lume şi că are acum o presiune în plus.

"Viaţa mea s-a schimbat foarte mult de când am ajuns în Top 5. E foarte greu să fii în Top 5, e o presiune în plus. Eu îmi spun că sunt Top 10 sau 15. E o presiune pe mine să fiu prima în echipă, pentru că îmi doresc să fiu prima în echipă, pentru că îmi doresc să aduc ambele puncte. Cred că va fi plin de lume în weekend", a adăugat ea.

Halep a mai spus că este refăcută după operaţia efectuată: "A fost o pauză destul de lungă, dar a trebuit să mă operez după turneul de la Miami. M-am recuperat destul de repede şi bine."

Întâlnirea dintre România şi Serbia, contând pentru play-off-ul celei de-a doua Grupe Mondiale, va avea loc sâmbătă şi duminică, la Arenele BNR din Bucureşti. Partida se va desfăşura după sistemul cel mai bun din cinci meciuri. Primele două meciuri de simplu sunt programate sâmbătă, iar a doua zi se vor disputa celelalte două partide de simplu şi meciul de dublu.

Echipa care va câştiga întâlnirea va accede în a doua Grupă Mondială.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici