Halep, Mergea şi Begu în programul de luni, la Roland Garros

Publicat: 01 06. 2014, 21:57
Actualizat: 10 04. 2020, 21:42

Meciul dintre Halep şi Stephens va fi al treilea de pe terenul Philippe Chatrier.

Perechea Florin Mergea/Martin Draganja (România/Croaţia) va întâlni, în al doilea meci de pe terenul doi, cuplul Daniel Nestor/Nenad Zimonjici (Canada/Serbia), cap de serie numărul 3, în sferturile probei de dublu masculin. Pe acelaşi teren, cuplul Irina-Camelia Begu/Karin Knapp (România/Italia) va juca apoi în optimile de dublu feminin, împotriva perechii Garbine Muguruza/Carla Suarez Navarro (Spania).

Luni vor mai juca la Roland Garros Bogdan Ionuţ Apostol – simplu juniori şi dublu juniori, alături de Nicolae Frunză, Elena Gabriela Ruse – dublu junioare, alături de sportiva din Belarus Irina Şimanovici, Ioana Ducu şi Ioana Loredana Roşca – dublu junioare, precum şi Jacqueline Adina Cristian – simplu junioare.