John Terry a avut o relaţie şi cu soţia unui alt jucător din Premiership
Conform sursei citate, Terry a avut o relaţie cu o femeie care a fost căsătorită mai mulţi ani cu un fotbalist de top din Anglia, cu care are trei copii.
„John a mai avut relaţii extraconjugale şi inevitabil acum ies la iveală”, a declarat un apropiat al jucătorului.
Terry a recunoscut că şi-a înşelat în repetate rânduri soţia, pe Toni, care se află în Dubai şi care este dispusă să-i mai acorde o şansă jucătorului.
Daily Mirror reaminteşte că fostul jucător de la Sheffield Wednesday, americanul John Harkes, a fost exclus din echipa SUA la Cupa Mondială din 1998, după ce s-a aflat că avea o relaţie cu soţia coechipierului său Eric Wynalda.
Presa engleză a dezvăluit, la sfârşitul săptămânii trecute, că John Terry a lăsat-o însărcinată pe iubita coechipierului său de la naţionala Angliei, Wayne Bridge, şi a făcut aranjamentele necesare pentru ca tânăra să facă o întrerupere de sarcină, în toamna anului trecut. Esta vorba de Vanessa Perroncel (28 de ani), un model din Franţa, care era cea mai bună prietenă a soţiei lui Terry, Toni.
Dezvăluirile privind relaţia extraconjugală a lui John Terry ar putea duce la pierderea de către fotbalist a banderolei de căpitan al naţionalei Angliei. The Sun menţionează că jucătorul se va întâlni până la sfârşitul săptămânii cu selecţionerul Angliei, Fabio Capello, pentru a discuta acest aspect.
De asemenea, conform The Sun, românul Adrian Mutu şi islandezul Eidur Gudjohnsen sunt alţi doi jucători care au avut relaţii cu Vanessa, lucru dezminţit de modelul francez: „Sunt doar minciuni. Ideea că aş fi o femeie fatală care se culcă cu toţi bărbaţuii este falsă”.