Hamilton: Vreau să fiu campion mondial şi în 2009

Campionul mondial en-titre al Formulei 1, britanicul Lewis Hamilton, a declarat că nu se mulţumeşte cu performanţa obţinută anul trecut şi îşi doreşte acelaşi lucru în acest an.

Urmărește
14 afișări
Imaginea articolului Hamilton: Vreau să fiu campion mondial şi în 2009

Hamilton: Vreau să fiu campion mondial şi în 2009

"Nu poţi trăi în trecut. La începutul celui de al treilea sezon al meu în F1 am cu totul alte obiective decât avem pentru sezonul 2007. Nu spun «sunt campion mondial», ci spun că «vreau să devin campion mondial». Au existat unele momente de care am fost foarte mândru sezonul trecut, dar acum trebuie să încercăm să mergem înainte", a declarat Hamilton.

Pilotul britanic a negat faptul că va exista în acest an al Marelui Circ o presiune mai mare pe umerii săi, având în vedere că este campionul mondial en-titre: "Acum mă simt mult mai relaxat, vin după un sezon extrordinar pentru mine şi faptul că am câştigat titlul îmi dă acum o mai mare încredere. În acest an vreau să câştig atât titlul la piloţi cât şi pe cel la constructori".

Referitor la monopostul McLaren Mercedes MP4-24, care a fost lansat, vineri, la centrul McLaren Technology din sudul Londrei, Hamilton crede că acesta este capabil să obţină rezultate excelente, la fel ca şi cele obţinute sezonul trecut. Noua maşină McLaren este extrem de diferită faţă de cea de sezonul trecut, cu o serie de noi reglementări tehnologice ce au fost puse în aplicare. Caracteristicile caroseriei au fost puternic revizuite, aripile faţă şi spate redesenate, cu cauciucuri slick şi cu un sistem de recuperare a energiei cinetice (KERS).

"Este pentru prima oară când am văzut noua maşină dar arată extrem de elegantă. Este diferită cu aripi spate mai mici. Este extraordinar să vezi rezultatul unei muncii susţinute care a fost depusă pentru această maşină", a menţionat pilotul în vârstă de 24 de ani.

Pilotul echipei McLaren s-a arătat entuziast de noul sisten KERS, care se bazează pe o baterie ce se va reîncărca în timpul frânării înainte de creşterea acceleraţiei după viraje. "Întotdeauna mi-au plăcut gadgeturile, astfel că acum am mai multe butoane cu care să mă joc. Pe cauciucuri slick am mai concurat în GP2 aşa că ştim cum se comportă. Pot să spun că acum va fi mult mai uşor să depăşeşti. Totuşi, cu noile reguli impuse cu siguranţă va fi cel mai greu an de până acum. Abia aştept să mă duelez din nou cu Felipe Massa, va fi o dispută interesantă", a completat Lewis Hamilton.

Noul nonopost McLaren va efectua primele încercări, săptămâna viitoare, cu pilotul de teste Pedro De La Rosa pe circuitul Algarve, din Portugalia.

Prima cursă din sezonul 2009 al F1 va avea loc la Melbourne, în Australia, pe data de 29 martie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici