- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (29.11.2024, 21:33)
- Cosmin Pirv
Handbal feminin: România-Cehia 29-28, în prima partidă a tricolorelor la Campionatul European
România s-a impus, la Debrecen, în Ungaria, cu 29-28 în primul meci de la Campionatul European de handbal feminin.
Urmărește
280 afișări
Sursa foto: Facebook/Federaţia Română de Handbal
„Deşi au fost conduse la şase goluri în prima repriză, jucătoarele noastre au revenit spectaculos pe final şi au reuşit să câştige prima partidă de la Campionatul European”, a transmis Federaţia Română de Handbal.
Aceasta a mulţumit suporterilor României prezenţi în tribunele sălii Fonix Arena din Debrecen.
România va juca cu Muntenegru duminică, de la ora 19.00, şi cu Serbia marţi, tot de la ora 19.00.
Echipa naţională de handbal feminin este repartizată în Grupa B, alături de Cehia, Muntenegru şi Serbia şi va disputa jocurile la Debrecen.
Competiţia are loc în trei ţări, Ungaria, Austria şi Elveţia, în perioada 28 noiembrie – 15 decembrie.
Ediţia din acest an este una specială, având în premieră la start 24 de echipe, meciurile fiind găzduite la Debrecen (grupele A şi B), Basel (C şi D) şi Innsbruck (E şi F).
Primele două echipe din fiecare grupă se califică în faza grupelor principale. Meciurile din grupele principale se vor juca la Debrecen şi Viena.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Piaţa imobiliară sare în aer: Cartierul din Bucureşti unde preţurile au crescut în ianuarie cu 25.000 de euro faţă de anul trecut
Citește pe www.zf.ro: Cum alegem zona unde cumpărăm o locuinţă şi ce facilităţi importante trebuie să existe în proximitate
Citește și: Claudiu Niculescu, noul antrenor al CSM Slatina
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Doc și soția lui s-au despărțit după Survivor de la Pro TV. Motivul: A atentat la Bianca Patrichi
CANCAN.RO
Desertul preferat al copiilor din comunism, care a reapărut în magazine. Se vinde cu 5 lei în Carrefour
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe