Într-o perioadă în care cluburile masculine se află la nivelul negocierilor, puţine contracte fiind semnate în ultimele trei săptămâni, CSU Atlassib Sibiu a anunţat cinci transferuri de peste Ocean.
Potrivit comunicatului de sâmbătă al conducerii clubului sibian, în sezonul 2011-2012 vor juca Mychal Kerse (27 ani, fundaş, 1.94 metri, vine de la formaţia libaneză Dallas Star), Kaylone Riley (24 ani, pivot, 2.08 metri, nu a jucat în sezonul 2010-2011), Robert William Howard (23 ani, extremă, 2.00 metri, Montana State University), Jaytornah Wisseh (23 ani, fundaş, 1.85 metri, KK Kvarner-Croaţia) şi Lorenzo Davis (29 ani, pivot, 2.08 metri, Liga americană UBL). Patru dintre jucători au semnat contracte valabile pe următoarele două sezoane, în timp ce Robert William Howard, pe unul, cu posibilitate de prelungire. Cei cinci americani se vor prezenta la noua echipă în 1 august. Clubul a mai precizat că se află în negocieri şi cu mai mulţi jucători români, contractele urmând a fi făcute publice doar după semnare.
În sezonul 2010-2011, CSU Atlassib Sibiu a încheiat pe locul şapte, fiind eliminată în primul tur din play-off de campioana ulterioară, “U” Mobitelco BT Cluj.