Vedeta mondială Simone Biles, prima şi singura gimnastă din istorie care a câştigat 5 titluri mondiale în competiţii individuale, şi alte gimnaste americane au cerut peste un miliard de dolari de la FBI, pentru că nu l-a oprit pe doctorul Larry Nassar, găsit vinovat de hărţuire sexuală. „Este timpul ca FBI să fie tras la răspundere”, a declarat Maggie Nichols, gimnastă campioană naţională Oklahoma 2017-2019.
În 2015, FBI era la curent cu acuzaţiile aduse lui Nassar de gimnaste, dar nu a existat nicio intervenţie din partea agenţilor federali. „Dacă FBI-ul şi-ar fi făcut pur şi simplu treaba, Nassar ar fi fost oprit înainte de a avea şansa de a abuza de sute de fete, inclusiv pe mine”, a spus fosta gimnastă de la Universitatea din Michigan, Samantha Roy.
Nassar a fost arestat în toamna anului 2016, în timpul unei anchete a poliţiei din Michigan. Universitatea de Stat din Michigan, care timp de mulţi ani a fost acuzată că nu a reuşit să-l oprească pe Nassar, a fost de acord să plătească 500 de milioane de dolari celor peste 300 de femei şi fete care au fost agresate.
În conformitate cu legea federală, însă, agenţia guvernamentală are 6 luni pentru a răspunde cererilor depuse astăzi. Pot urma procese, în funcţie de răspunsul FBI.