Torje: Nu mă deranjează că am fost pus pe lista la Dinamo II

Publicat: 14 01. 2010, 13:23
Actualizat: 07 11. 2012, 00:12

„Stăm destul de bine din punct de vedere fizic din câte am constatat. E cea mai neplăcută zi, pentru că trebuie să ne trezim la ora şapte. Vom vedea cum ne întoarcem după pregătire, care va fi grea, dar este benefică. Am făcut şi patru antrenamente pe zi la Timişoara, cu domnul Uhrin, şi nu am murit, nu o să murim nici acum, cu trei. Nu mă deranjează că am fost pus pe lista la Dinamo II, pentru că putem juca şi acolo, e o echipă bună şi ne putem face datoria şi acolo, de ce să fim supăraţi? Suntem pe acea listă, pentru că suntem jucători valoroşi, nu pentru că suntem petrecăreţi şi, probabil, au nevoie de noi la echipa a doua. Suntem numai jucători de valoare pe lista aceea”, a menţionat jucătorul.

Jucătorii echipei Dinamo au efectuat, joi, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, la care au fost prezenţi 29 de fotbalişti:

Emilian Dolha, Cristi Munteanu, Florin Matache, George Curcă (portari),

Cosmin Moţi, Francisco Molinero, Lucian Goian, Zie Diabate, Cristian Daminuţă, Dragoş Grigore, Adrian Scarlatache, Cristian Pulhac, Eugen Crăciun, Cosmin Bărcăuan (fundaşi),

Andrei Mărgăritescu, Gabriel Torje, Cornel Predescu, Adrian Cristea, Ousmane N’Doye, Ianis Zicu, Laurenţiu Rus, Gabriel Boştină, Georgian Păun (mijlocaşi),

Andrei Cristea, Marius Niculae, Claudiu Niculescu, Liviu Ganea, Florin Bratu, Marius Alexe (atacanţi).