Henry Kissinger, Placido Domingo şi Johan Cruyff, invitaţi să facă parte din „Consiliul Înţelepţilor” la FIFA
Kissinger, în vârstă de 88 de ani, câştigător al Premiului Nobel pentru Pace şi fost secretar de stat american, afirmase, duminică, la BBC, că va reflecta la propunearea lui Blatter, care vrea să înlăture suspiciunile de corupţie din cadrul organizaţiei sale.
„Aceşti domni sunt mai mult sau mai puţin consilieri”, a declarat Blatter la CNN.
„Nu sunt experţi ci consilieri şi ar urma să facă parte dintr-un fel de consiliu al înţelepţilor”, a afirmat Blatter.
Placido Domingo, în vârstă de 70 de ani, care a cântat la patru ediţii ale Cupei Mondiale alături de compatriotul său Jose Carreras şi de italianul Luciano Pavarotti, „este fericit şi mândru să facă parte din acest consiliu”, a afirmat Blatter. „Kissinger la fel. Unii spun că este bătrân, dar este un om avizat”, a adăugat Blatter.
Elveţianul Joseph Blatter, în vârstă de 75 de ani, a fost reales în funcţia de preşedinte al FIFA, pentru un al patrulea mandat, pe fondul acuzaţiilor de corupţie în cadrul organizaţiei. Singurul său adversar, Mohamed bin Hammam, reprezentant al Qatarului şi preşedinte al Confederaţiei Asiatice, s-a retras cu câteva zile înainte de vot, el fiind apoi suspendat pentru suspiciuni de corupţie.